Arborele genealogic al Marinei și Elenei Ivanov – 4

Între timp se apropia Primul Război Mondial, cel din 1916. La ruși era următoarea lege de încorporare în armată: toți băieții cu excepția celor care erau unici la părinți. Dedușca era unic la părinți și nu a făcut armata și deci nu a fost chemat sub arme. Războiul dus de ruși nu s-a simțit în Basarabia. Dar evenimentele erau relatate în ziare, și toți vedeau cum Imperiul Rus e pe cale să se prăbușească. Țar era Nicolae al II-lea și Dedușca are o amintire de la el: o diplomă și o medalie. Într-o zi au venit 2 inspectori școlari, au asistat la orele bunicului, l-au felicitat și au plecat. Nici o lună n-a trecut și directorul liceului a primit un mic pachet cu rugămintea să-i transmită profesorului de matematică Nicolai Petrovici Ivanov cu cuvenita medalie. Eu cred că directorul ar fi vrut-o pentru el, dar așa-i în viață. Diploma și medalia se află în arhiva lui Nana: FRUMOASE!.
În jurul bunicului era agitație: moldovenii simțeau că sosește momentul eliberării, ruperii de Imperiul Rus și revenirea între granițele României. Acest lucru s-a petrecut fără violență, pe cale diplomatică, în 1918. Nici nu mai era Imperiul Rus: era Uniunea Sovietică. Limba oficială din Basarabia a devenit limba română. Bunicul o cunoștea din leagân. Pe lângă mama lui, Emilia, în casă se afla o altă moldoveancă, baba Ileana, dădaca, mare povestitoare de basme și alte povestiri. Era normal ca la atâția copii să ai ajutoare. Însă, cu toate acestea, Dedușca iubea foarte mult pe ruși și tot ce era rusesc. Inimioara lui de copil a fost cu totul cucerită de tatăl său. Să lăsăm asta – cum zice Grațian.
Bunicul a mai primit o diplomă și o medalie – FRUMOASE – de la Regele Carol al II-lea de data asta. Și ele se află în arhiva lui Nana.
Dedușca a fost profesor excelent. Pur și simplu știa să predea matematica, fizica și alte ce preda el astfel încât copiii pricepeau și iubeau cele ce pricepeau. Era un mare pedagog. Și cu toate acestea iată ce aude el, mergând pe stradă, în spatele unor liceeni: “Ați auzit vestea cea bună? Nicolai Petrovici nu vine la ore. Și-a scrântit un picior!” Copiii tot copii. Pe lângă faptul că preda, supraveghea internatul și era director adjunct al liceului “Alexandru Donici”, mai scotea și “Gazeta Matematică a liceului Alexandru Donici” și mai avea și meditații. Cred că bunica era mândră cu așa soț și avea grijă ca “exteriorul” să fie pe măsura “interiorului”. Adică îl trimetea la frizer. Azi, mâine, poimâine. Până la urmă îl aducea pe frizer acasă. Cămășile i le făcea ea: din material bun și luxos. Croitorul era și el chemat acasă.
Bunica avea grijă și de băieți: tata și unchiul Șura. Ei aveau gusturi rafinate și bunica doar trebuia să mai șlefuiască pe ici, pe colo.
Bunica avea grijă să fie și ea elegantă. Cheltuia foarte puțin pentru asta: își făcea singură rochiile, pălăriile și accesoriile. Și întotdeauna după reviste străine. În plus avea un corp sculptural, care se preta tuturor croielilor. Și bunicul îi făcea fotografii: ce model frumos! Apoi aveau și clipe de relaxare: vizite, bridge, etc. și mai ales citit. Amândorura le plăceau cărțile. Dar nu era o viață perfectă, cum ar putea reieși din cele de mai sus. O tensiune era.