Bunicul era prea modest. De ce trebuie cumpărați alți pantofi? Ce dacă erau stâlciți? Nu se uită nimeni la flecuri! Ce dacă părul din spate trece de guler? Ce dacă pășăria este pleoștită? Cine e el să fie spilcuit ca un dandy? Bunicul o lua peste picior pe bunica, dar până la urmă, cu rugăminți și chiar lacrimi se lăsa pe mâna ei. Apoi venea vacanța. El vroia s-o petreacă așa ca în copilăria lui: să citească pe nerăsuflate un cufăr de cărți. Bunica moștenise o porțiune de pământ, chiar lângă Liman, cu o grădină și o casă. Îi spunea lui Dedușca: mergem la Liman. Închiriem o căruță, punem cuștile cu păsări, cuferele cu haine, cu veselă, cu oale și copiii cu jucăriile lor și într-o zi ajungem la Liman. “Bine”. M-ai auzit. “Da”. Atunci împachetează ce cărți iei cu tine!. “Bine”. O să-ți facă bine aerul de la Liman! “Bine”.
Și așa, zi de zi până venea vizitiul și căruța. Bunica se spetea cărând de una singură și aranjând totul în căruță, apoi se ducea la bunicul: Haide, unde sunt cărțile, să le punem în căruță. “Ceeee? întreba uluit bunicul. Deja trebuie să mergem? Să fie clar, eu unul nu merg. Mergi tu și copiii. Vacanță plăcută!” Iar rugăminți, lacrimi… Până la urmă, ca un ocnaș dus la spânzurătoare se târa până la căruță și se suia lângă vizitiu. În arhiva lui Nana se află câteva fotografii cu bunica și alte neamuri la Liman. Acum ar fi fost al nostru dacă n-ar fi fost al 2-lea Război Mondial și Basarabia a trecut iarăși la Ruși, iar bunicul (împotriva voinței lui, luat pe sus de bunica) nu s-ar fi naturalizat în România. Dacă…. (Ajuns la Liman, Dedușca era un om fericit).
Dragii mei nepoți și fiu nu pot să închei povestirea despre bunicul meu cel drag, Dedușca cel dulce fără să pomenesc despre tanti Katiușa și familia ei! În arhiva dragei mele Nănuca sunt multe fotografii cu această familie “Tvetinovici” – prietenă din copilărie cu Dedușca. Le-am cunoscut pe Ecaterina (Katiușa), Anastasia (Nastea) și Elisabeta (Liza) și le-am iubit și respectat. Vai, ce doamne erau. Dar vă rog să citiți în continuare despre ele și apoi urmează “Povestiri despre bunica Eugenia”.
Related Articles
No user responded in this post
Leave A Reply