Recomand sa cititi articolul si comentariile

Primit prin mail
1.Somnul adanc ajuta la prevenirea imbatranirii, mai ales daca dormi la volan.
******************************************
2- Daca stiam cat esti de sarac, nu ma mai maritam cu tine!
- Si eu cand iti ziceam ca esti tot ce am pe lume, de ce nu ma luai in serios?
******************************************
3.Ce vor avea afisat la pompa, in 2015, benzinariile:
Fa-ti plinul si primesti cadou o masina.
******************************************
4.Basescu primeste un SMS prin care ii este amenintat cainele. A doua zi, lui Boc i se dubleaza paza.
******************************************
5.Daca te afli in pat intre o tipa buna si un poponar, cui ii intorci spatele?
******************************************
6- D-le avocat, prostia unui barbat poate constitui motiv de divort?
- Nu, este doar motiv pentru casatorie.
******************************************
7.Anul 2020, ora de romana.
- Si, copii, amintiti-va legea de baza a punctuatiei: dupa semnul smile, nu se pune virgula!
******************************************
8.Cele mai multe minciuni se spun inainte de alegeri, in timpul actului sexual si dupa partida de pescuit.
******************************************
9.Fara femeie esti ca si cum ai fi fara maini. In schimb, daca ai maini, nici femeie nu-ti trebuie!
******************************************
10.A bea un pahar de vin in fiecare zi, se considera un lucru util. Astazi am facut multe lucruri utile.

Primit pe mail
Când bărbatul are o situaţie proastă, caută o femeie. Când situaţia se îmbunătăţeşte, mai caută una.

În dictatură, cineva te foloseşte cum vrea. În democraţie, ai dreptul să-l alegi pe cel care o să te folosească aşa cum vrea el.

Mai rău decât un prost le­neş e un prost cu iniţiativă.

În orice căsnicie, cineva are întotdeauna dreptate, iar bărbatul niciodată.

Oamenii cu bani sunt de două feluri: apăraţi de poliţie ori căutaţi de poliţie.

Oricât te-ai strădui, cineva va munci mai puţin decât tine şi va câştiga mai mult.

Femeile vor de toate de la un bărbat, iar bărbatul doar una de la toate femeile.

Nu salarile-s mici, lunile sunt prea lungi.

Când iubeşti cu adevărat, nici măcar bigudiurile nu te mai sperie.

Dacă nu ai griji şi duşmani, e po­sibil să nu te fi născut.

Cine mun­ceşte toată ziua nu mai are timp să câştige.

Viaţa e liniuţa dintre data naşterii şi data morţii.

Un adult e omul care nu mai creşte în înălţime şi începe să crească în lăţime şi grosime.

Prietenii pot fi şi falşi, duşmanii sunt întotdeauna autentici.

Un optimist este un om in­su­ficient informat.

Femeile fac din nimic trei lucruri: Salate, coafuri şi drame.

Dacă la o întrebare îţi răspunde un filozof, nu mai înţelegi ce-ai întrebat.

A doua căsnicie e victoria speranţei asupra experienţei.

Logica este ştiinţa care îi permite bărbatului să nu în­ţe­lea­gă femeia.

Treziti-va la realitate
Treziti-va la realitate!

RIŞTI?…
                Rudyard Kipling

 
Râzând,
                Rişti să pari nebun.
Plângând,
                Rişti să pari sentimental.
Întinzând o mână cuiva,
                Rişti să te implici.
Arătându-ţi sentimentele,
                Rişti să te arăţi pe tine însuţi.
Vorbind în faţa mulţimii despre ideile şi visurile tale,
                Rişti să pierzi…
Iubind,
                Rişti să nu fii iubit la rândul tău.
Trăind,
                Rişti sa mori…
Sperând,
                Rişti să disperi,
Încercând măcar,
                Rişti să dai greş…

Dar dacă nu rişti nimic,
Nu faci nimic,
Nu ai nimic,
Nu eşti nimic...

Without Steve Jobs (February 24, 1955 – October 5, 2011) we would have:
No iProducts
No over expensive laptops

Without Dennis Ritchie (September 9, 1941 – October 12, 2011) we would have:
No Windows
No Unix
No C
No Programs
A large setback in computing
No Generic-text Languages.
We would all read in Binary..

They died in the same year and the same month but it seems only few notice the death of Dennis Ritchie compared to Steve Jobs.

Civilizatia fumului
Primit pe mail

I-am spus unei domnisoare la un meeting ca as prefera sa vorbim in romana.
M-am dat mare si i-am marturisit ca sunt profesor, asadar, ma deranjeaza barbarismele. Am rugat-o sa nu foloseasca termeni din engleza acolo unde exista un corespondent in limba romana.
S-a uitat la mine, pentru cateva secunde, cu o privire de automat de cafea si mi-a spus: “Come on! I hate you”. Nu mai stiu ce am discutat la intalnire. Cert e ca am plecat trist. Nici nu mai stiu daca am citit meeting reportul primit pe e-mail. Oricum n-as fi inteles nimic.
Sunt un loser care se incapataneaza sa gandeasca romaneste. Sa asculte muzica romaneasca de calitate. Celelalte Cuvinte, de exemplu.
Cand il aud pe regretatul Florian Pittis recitand versurile in “Fara cuvinte” imi dau lacrimile. Si realizez ca este un mesaj excelent pentru cei ce masacreaza limba romana:
Tristetea cea mai mare este ca, asa cum bine observa un comentator pe un forum, am inlocuit limbajul de lemn din perioada comunista cu un alt limbaj de lemn. Limbajul de lemn din perioada corporatista.
Din zece tineri cu care interactionez, in special din marile companii, noua il folosesc. Din acesti zece tineri, nu as angaja mai mult de 2 sa lucreze pentru compania pe care o conduc. Sunt project manageri, dar, in esenta, nu pot purta o discutie coerenta. Nu pot identifica etapele unui proces simplu. Nu pot redacta un mesaj cu inceput, cuprins si incheiere…
Sunt produsul unui sistem educational falimentar. Produsul unor companii ce au nevoie de roboti, nu de oameni. Afacerea este atat de mare incat, de multe ori, merge de la sine. Iar daca da faliment, nu sunt de vina oamenii din interior, ci piata. Oamenii din exterior.
Daca nu folosesti jargonul corporatist, nu esti profi. Punct. Nici cool nu esti. Inca o data, punct.
Poti sa ai doctorat la Harvard, daca te incapatanezi sa gandesti si sa scrii in romana, esti un loser.Come on! Nu te va accepta nimeni daca refuzi sa strecori in comunicarile tale cateva “trendy”, “catchy” si “well”. Asadar, ai invatat degeaba.
In civilizatia fumului, trebuie sa dai senzatia ca te pricepi. Let’s face it, nimeni nu va avea timp sa te ia la bani marunti. Sa vada ca din tine, dupa ce esti scuturat bine, nu ramane nici macar o moneda de folosit la carucioarele din supermarket.
In lumea rapida, reala sau ireala, cea mai tare exprimare este, de departe: “Vino la petrecere cu the significant other”. Mi-a luat o ora sa aflu ca este vorba despre partenera. Adica sotia, prietena, iubita, logodnica, amanta.
M-am incins si am uitat cel mai important lucru: in fiecare articol trebuie sa fii focusat pe ceva. Iar eu sunt confused. Asa cum sunt tot mai multi oameni. Oameni cu care interactionez zi de zi. “Am decat o idee about that. Hai so let it go”! Cand primesc o astfel de… exprimare incep, instantaneu, sa plang. Caut emitatorul pe LinkedIn si aflu ca a terminat un Master in Comunicare si Relatii Publice.
Lucrurile sunt clare: profesorul sau de romana din scoala generala trebuie demis. Cum a terminat liceul, facultatea, masterul? Come on! Pana sa pun mana pe telefon si sa sun la Ministerul Educatiei (sa-l demita pe profesor), mai primesc un mesaj: “Tu nu vezi ca ai o problema de mindset? Whatever”. Intru in panica. Ce naiba sa am la mindset, ca ultimele analize mi-au iesit bine. Ma intristez si un sfert de ora nu sunt bun de nimic. Am o mare problema de mindset. Cu sufletul zdrente caut pe Google. Aflu ca mindset inseamna mentalitate. Ma linistesc.
Traiesc atatia oameni in lume cu probleme de mentalitate, incat unul in plus sau in minus nu mai conteaza. Traim intr-o civilizatie rapida. Ceea ce in urma cu 50 de ani se intampla in luni, acum se intampla in secunde. In consecinta, suntem tot mai superficiali.
Vrem sa cunoastem totul, dar nimic in profunzime. Daca nu stim ce s-a intamplat in lume in ultima ora avem o senzatie de insecuritate. Muncim repede, mancam repede, iubim repede si murim repede. Timpul nu mai are rabdare.
Pentru ca suntem evaluati de oameni repezi, suntem obligati sa aruncam mult fum. E mult mai dificil sa stam sa le aratam cat de competenti suntem. Cat de profunzi suntem. De cele mai multe ori, nu suntem, sa fim sinceri, nici competenti si nici profunzi. Pasam repede vina pe altcineva, ne acoperim de e-mailuri, muscam cu pofta din primul picior care vrea sa ne loveasca. Sau despre care avem senzatia ca vrea sa ne loveasca.
Sedintele sunt veritabile scene de lupta. Al Treilea Razboi Mondial este o gluma pe langa ce se intampla, in fiecare zi, in marile companii. Dar societatea avanseaza. Se fac profituri iar “piendelul” arata bine. Ce e acela “piendel”? Come on, it’s about profit and loss.
Sunt absolvent de liceu cu profil real. In clasa a X-a, profesorul meu de matematica a murit. A fost inlocuit de o profesoara care avea un singur merit: era fata unui inspector scolar. Total nevinovata. Daca nu ai chemare sa fii profesor, nu are sens sa devii unul. Te chinui pe tine si chinuiesti generatii intregi de elevi. De la matematica, m-am reorientat spre prima iubire: limba si literatura romana. Asadar, de fiecare data cand vad cum limba romana este masacrata, sufar organic.
Nu inteleg si nu voi intelege niciodata de ce un mesaj de genul “Trebuie sa semnam asap! E pressure mare!” nu suna la fel de explicit asa: “Trebuie sa semnam cat mai repede. E presiune mare”!
Obligati sa invete romgleza, din cauza numarului mare de expati, multi tineri romani, de regula corporatisti, uita sa delimiteze clar mesajele: cand scrii in engleza, scrii in engleza. Iar cand scrii in romana, surpriza, scrii in romana! “Trebuie sa semnam asap! E pressure mare”! Asa se incheie un mesaj primit, prin e-mail, acum cateva minute. Recitesc continutul ca un profesor ratat ce sunt. Gasesc 4 greseli grave de limba romana. Dar, come on, what’s the point?
In civilizatia fumului, important este sa dai senzatia ca te pricepi. Daca te uiti cu atentie sub ambalaj, produsul uman e, de cele mai multe ori, putred.

un anonim de pe net

Leonard Cohen – Hallelujah

România televiziunilor
Autor: Andrei Plesu
Sursa: ziarul Adevarul

Nu vreau să ascundem, ca pe vremuri, gunoiul sub preş. Nu vreau să falsificăm realitatea, să trecem sub tăcere mizeria. Vreau doar să reabilitez virtuţile dozajului, ale stilului, ale ierarhiilor corecte.

Mircea Crişan, un mare actor de revistă pe care puţini şi-l mai amintesc, a riscat să spună, într-o emisiune de divertisment difuzată la radio prin anii ’60, o glumă cu apropo. Suna aproximativ aşa: „Buletin de ştiri. New York: un bogătaş a ucis astă-noapte un tânăr de culoare. Paris: o grevă a muncitorilor feroviari a paralizat oraşul. Londra: datorită ceţii au avut loc în centrul oraşului câteva sute de accidente. Bucureşti: au înflorit salcâmii”. Era o ironie la adresa presei autohtone, care consemna neîncetat orori capitaliste, în contrast cu infinitele rozuri „de la noi”. După marea schimbare din decembrie 1989, lucrurile s-au „normalizat”. Avem, în sfârşit, voie să vorbim şi despre ororile noastre. Televiziunile şi ziarele au primit cu entuziasm această dezlegare miraculoasă, fruct al luptei pentru libertate a poporului martir. Nu zic că „realităţile” nu oferă, cu asupra de măsură, materie primă pentru ample antologii de veşti proaste. Dar ar fi, poate, recomandabil, ca producătorii de televiziune să-şi pună din când în când şi alte întrebări decât cele legate de rating. Să reflecteze la efectul producţiilor lor, la răspunderea pe care o au faţă de telespectatorii de toate vârstele şi faţă de ei înşişi.

Chiar când „situaţiunea” e grav fisurată, nu ajuţi cu nimic transformând-o în polemică partizană, triplând cearcănele, manipulând geamătul ca să semene a urlet. Nu arăţi pasagerilor dintr-un avion zguduit de turbulenţe filme cu catastrofe aviatice. Nu prezinţi bolnavului cronic statistici despre mortalitatea ridicată a bolii sale, nu dai lecţii de înot descriind etapele înecului. Ştiu: oroarea se vinde bine. Ţoapa din noi adulmecă lacom mirosul sângelui: vrea „să vadă mortul”, să asculte cum se ceartă vecinul, cum se îmbată starletele, cum divorţează mogulii, cum fură şi cum se ceartă politicienii. Pentru ca degringolada generală să fie „credibilă” se adaugă „argumente” externe: ne trage de urechi „The Economist”, suntem depunctaţi în cutare clasament, ne-am făcut de râs la Bruxelles, ne-au depăşit „până şi bulgarii” etc. Îl rog pe cititorul de bună-credinţă să nu mă judece grăbit. Nu vreau să ascundem, ca pe vremuri, gunoiul sub preş. Nu vreau să falsificăm realitatea, să trecem sub tăcere mizeria. Vreau doar să reabilitez virtuţile dozajului, ale stilului, ale ierarhiilor corecte. Nu mai vreau să aud voci răstite, bancuri proaste, băşcălie suburbană. Nu mai vreau trivialitatea crasă, furia golănească, degustarea sado-masochistă a dejecţiei, voluptatea pagubei. Nu pricep de ce trebuie să fiu îndopat ore întregi cu „analize” baroce despre vreo rochie de ministru, despre cearta de vorbe dintre pesedişti, pedelişti, penelişti şi gazetari, despre câte un filmuleţ cu interlopi reprodus de zeci şi sute de ori pe seară, despre hârjoneli şi zgaibe derizorii. Nu vreau să iau notă de meniul nunţii lui Borcea, de fermentaţia mentală a Oanei Zăvoranu, de surorile Gabor, de bătăi sau chermeze rrome. Nu vreau să trăiesc de prea aproape executarea lui Gaddafi sau să particip vreme de o săptămână la tragedia lui Huidu transformată în spectacol.

Am mari rezerve, declarate, faţă de retorica dlui Dan Puric. Dar trebuie să recunosc cinstit că, într-o emisiune a Andreei Creţulescu, a pus întrebarea esenţială: „De ce ne arătaţi toate astea? Nu e nimic altceva de arătat?” Subscriu. La întrebare, nu la argumentaţia dlui Puric („să nu ni se facă nouă ordine la noi acasă” seamănă prea mult cu „neamestecul în treburili interne”). Dar întrebarea rămâne. De ce ne arătaţi toate astea?

In ordinea “greutatii” rezolvarii:/In “weight” resolution:

2 + 2 + 2 = 6

6 + 6 – 6 = 6

3 x 3 – 3 = 6

5 / 5 + 5 = 6

-7 / 7 + 7 = 6

√4 + √4 + √4 = 6

∛8 + ∛8 + ∛8 = 6

√9 x √9 – √9 = 6

(1+1+1) ! = 6
! = factorial:
1+1+1 = 3;
3! = 3 x 2 x 1 = 6