–Discuta doi prieteni: – Ce ai spune tu, daca ai intalni o femeie, care ar ierta totul, ar fi buna, gingasa, cuminte???
- Buna ziua, mama…

Noi omoram timpul, dar el ne ingroapa!

Caut o fata sincera, frumoasa, inteligenta, cu sani mari, sexy, cu aspect fizic placut, pentru o relatie serioasa,… în fiecare miercuri seara!

- Se desfiinteaza FISCUL, striga fericit Vasile.
- Ei, na, de unde ai aflat?
- Adineauri am primit de la ei un plic pe care scria “Ultima instiintare” !!!

Viata barbatilor este ca o zebra: blonda, bruneta, blonda, bruneta…
A femeilor – ca gradina zoologica: bou, magar, maimuta…

Avocatul isi intreaba unul din viitorii clienti:
- Si aveti banii necesari pentru a va permite sa fiti aparat de mine?
- Da, am doua casete cu bijuterii.
- Bine, atunci sa vedem…De ce sunteti acuzat?
- De furtul celor doua casete cu bijuterii…

- Cum se numesc oamenii care stau la coada?
- Oameni de rand…

Romania este tara in care portofelul coboara cu o statie inaintea ta.

Scrisoare de la profesoara catre parinti:
“Dragi parinti, va rog sa-l spalati pe Bula! Miroase!”
Raspunsul:
“Stimata Doamna! Bula nu trebuie mirosit. Bula trebuie învatat!”

Un tip il intreaba pe Dumnezeu:
- Doamne, de ce toate fetele sunt dragute, dulci, gratioase iar femeile sunt nasoale si sacaitoare……?
Domnul spune:
- Pentru ca pe fete le creez eu, iar femei le faceti voi!

Fiind foarte meticulosi, englezii au statistici pe baza carora pot prezice cati oameni vor muri anul viitor. Pe de alta parte, insa, sicilienii pot sa precizeze si cateva nume…

Un tip se trezeste cu o mahmureala groaznica si vede scris pe perete: MAINE NU BEAU!
- Slava Domnului ca nu astazi!

Un tip se trezeste cu o mahmureala groaznica. Merge la baie si privindu-si fata umflata si mototolita si ochii bulbucati spune: – Pai cum sa nu bei cu fata asta???

Bula, împreuna cu trei prieteni, carau pe umeri un sicriu asezat pe cant. Un alt prieten ii întreaba:
- Ce s-a întamplat?
Bulă:
- O înmormantez pe soacra-mea.
- Saraca, Dumnezeu sa o ierte… Da’ de ce nu duceti sicriul cum trebuie?
- Pai daca o duc pe spate incepe sa sforaie!

 Fotografia sotiei din portofel imi aminteste ca, in locul ei ar fi fost mult mai multi bani …

 - D-le politist, mi-a disparut sotia…un an in urma.
- Si tu doar acum ne spui?
- Da, pentru că pana acum nici eu nu puteam să cred ca am norocu’asta!

 - Din pacate, soacra dumneavoastra mai are de trait o ora, operatia nu a reusit…
- Nu-i nimic domnule Doctor, voi rabda!

Discutie intre pensionari:
- Azi am fost la doctor si a zis ca mai am de trait doua luni!
- Din ce, ba, Vasile? Din ce?!

 Ion si Maria se intilnesc pe strada la trei zile dupa ce facusera amor:
- Sarut mina, Marie. Da ce-i cu tine, esti suparata?
- Ioane, vin de la doctor, am o boala cu S…
- Aoleu, ce boala?
- Si, su, sa, nu-mi aduc aminte…
Deznadajduit, Ion da fuga la doctor:
- Doctore, am facut sex cu Maria
 si azi am aflat ca are o boala care incepe cu S…
- Baiete, e grav, pina aflam despre ce e vorba, iti voi injecta masiv penicilina, preventiv.
Dupa o saptamina de la incident, Ion cu Maria se reintalesc intimplator, in acelasi loc.
- Ioane, ce bine ca te vad, mi-am amintit ce boala am !
- Lasa-ma dracului, ca m-ai nenorocit! M-a parasit nevasta, m-a dat afara din serviciu, ma ocolesc toti prietenii, dorm sub un pod…
- Ioane, stai sa-ti spun ce boala am: SCLEROZA!

 In casnicie barbatii sunt mai fericiti decat femeile: se casatoresc mai tarziu si mor mai repede!

 Matrimoniale:
Femeie frumoasa fără obiceiurile proaste: nu fumez, nu consum alcool, nu lucrez…

 M-am certat urat cu soacra-mea aseară. Am vrut sa-i fac un bine si i-am atras atentia ca are ciorapii incretiti.
Problema a fost ca nu avea ciorapi…

 Viitoarea soacra isi intreaba viitorul ginere:
- Am auzit că i-ai facut fiicei mele o cerere în casatorie. Cum de nu m-ai intrebat pe mine inainte?
- Pai nu am stiut ca ma iubiti si d-voastra…

- Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci…………zise Dumnezeu.
- Daca ai timp…………i-am raspuns. Dumnezeu a zambit.
- Timpul meu este eternitatea……………Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a raspuns:
- Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca…..iar apoi tanjesc iar sa fie copii; ca isi pierd sanatatea pentru a face bani…… iar apoi isi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea. Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.
Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp. Apoi am intrebat:
- Ca parinte, care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le invete copii tai.
- Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc…..si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu inca nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei insisi.
- Multumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie?
Dumnezeu m-a privit zambind si a spus:
- Doar faptul ca sunt aici, intotdeauna. ”

Primit pe mail
“5 Metode pentru Tampirea Populaţiei(MTP)
V-aţi întrebat vreodată de ce nu va ajung banii, de ce copiii dumneavoastră par de necontrolat, de ce plătiţi rate insuportabile la bancă, de ce nu vă mai place nimic din ce aveţi în casă, de ce vă vine mereu să vă certaţi cu toată lumea, de ce vă simţiţi neglijat, ignorat, umilit, strivit de cei care ar trebuiâ să vă servească, de ce nu sunteţi fericit şi nici măcar mulţumit, sau pur şi simplu de ce fetele poartă de aproape 2 ani cisme în miezul verii ? Sunt convins că v-aţi întrebat. Dar v-aţi întrebat de ce nu faceţi nimic pentru ca aceste nemernicii să nu mai continue? În cele ce urmează voi încerca să vă ofer 5 motive pentru care raspunsul la această ultimă întrebare este, de obicei, “Nu pot”.

Le-am numit Metode pentru Tâmpirea Populaţiei pe scurt MTP-uri. Precizez că în cele ce urmează cuvintele “citititor” , “telespectator” şi “cetăţean român” vor fi înlocuite cu “bizon” şi/sau “fraier”.

MTP -1

În fiecare zi pe toate canalele media oferă-i fraierului un exemplu de personaj realizat d.p.d.v. financiar şi insistă pe câţi de mulţi bani are respectivul, câte chestii misto îşi cumpără în fiecare zi, cu ce femei sau bărbaţi bine umblă, în ce casă luxoasă trăieşte şi cât de simpatic e în discuţiile cu presa. În acest fel, puţin câte puţin, fraierul ajunge să fie, în mod real, interesat de viaţa acestui personaj. Apoi oferă-i informaţii despre situaţii conflictuale din viaţa acestui personaj realizat, de genul: divorţ cu scântei sau despărţire violentă, dispute pe moşteniri, corupţie, exprimări colorate. Nu la fel de bine dar destul de eficiente sunt şi informaţiile despre aspecte pozitive: căsătorie, o nouă cucerire, un act caritabil. Toate aceste situaţii au menirea de a fi comentate de către fraier împreună cu ceilalţi fraieri din lumea lui. Astfel bizonul se regăseşte în acele situaţii, iar distanţa între el şi acel personaj i se pare insignifiantă, deşi duhoarea de la ghenă îi ia nasul, rahaţii de câini din faţa blocului i se lipesc de tălpi, se sufocă în autobuz, şeful urlă la el ca la un animal, iar la cumpărături face calcule mai abitir decât Gheba.

MTP – 2

În fiecare zi pe toate canalele media explică-i bizonului de unde să îşi ia cel mai avantajos credit, care sunt bancile care au comisioane ascunse şi, prin excludere, care sunt cele mai sigure şi unde trebuie să dea fuga să ia bani. Apoi, spune-i ce lucruri rele i se pot întâmpla dacă nu îşi plăteşte ratele. După ce te-ai asigurat că a înţeles toate astea combină totul cu MTP -1 astfel: Dan Bitman, personaj de succes, consilier al Ministerului de Finanţe este garanţia pentru creditul tau imobiliar (deşi în reclama TV, el cântă şi se scălămbăie împreună cu o babă sclerozată şi cu nişte spălaţi pe creier), doctoriţa lu’ peşte este cea care te sfătuieşte să cumperi medicamentul de cap chiar dacă nu te doare atât de tare încât să te îndopi cu antinevralgice, Anna Lesko, cântăreaţa de succes (deşi o parvenită, complet lipsită de talent artistic) sau marele baschetbalist Gică Mureşan(un semianalfabet care abia zice două vorbe) îţi arată de ce trebuie să vorbeşti aiurea de sute de euro pe lună la mobil. Apoi nu uita să mănânci margarină de care Nadia Comăneci nu s-ar atinge în veci, dar pe care ţi-o recomandă cu căldură. După asta ia-ţi haine ca piţipoanca cu fruntea îngustă şi ţăţe mari la preţuri de trei ori mai mari decât în orice ţară din occident, dar produse sub franciză la noi.

MTP – 3

În fiecare zi pe toate canalele media dezvăluie-i bizonului prin ştiri repetitive sau talk-show-uri interminabile ce răutăţi fac autorităţile, cât de mult şi prin ce metode ingenioase fură banul public. După ce îi întipăreşti asta în minte uimeşte-l: fă un spectacol din orice realizare a ministrului sau primarului prezentat drept hoţ în zeci de rânduri. Arată-i de o sută de mii de ori ce bine se circulă pe podul sau şoseaua abia inaugurate, ce sisteme de siguranţă super-performante pentru siguranţa bizonului a cumpărat, ce evenimente artistice de înaltă ţinută şi popularitate va organiza. În acest mod, fraierul, deşi îndrăcit de zecile de nereguli prezentate în legătură cu acel politician, nu va simţi că e totul pierdut, ci dimpotrivă, că acolo sus, cineva lucrează şi pentru el. Totul se poate rezuma prin fraza cretinoidă: “A furat el dar şi face!” Prin această metodă, se legitimează deturnarea sistematică a banilor publici în buzunarele unora, prezentă în toate structurile de stat de la noi. Apoi, ca toate lucrurile să aibă un pic de sare şi piper arată-i fraierului câţiva barosani încătuşaţi, dar uită subiectul sau tratează-l cu superficialitate când aceştia sunt achitaţi de justiţie sau primesc pedepse cu suspendare.

MTP – 4

În fiecare zi pe toate canalele media arată-i fraierului informaţii ultra-detaliate despre clanuri de cămătari, tâlhari, bătăuşi, spărgători de banci, elevi bătuţi de alţi elevi sau de profesori, pietoni omorâţi de şoferi recalcitranţi. Arată-i bizonului că nu mai este în siguranţă nicăieri şi că nu mai trebuie să îşi lase copilul în faţa blocului. După aceea combină această metodă cu MTP – 2 şi MTP -3. Vei obţine un mesaj beton prin care fraierul va întreprinde treptat următoarele acţiuni : îşi va cumpăra o uşă metalică, va face contract de monitorizare cu o firmă de pază, îşi va lua pistol cu bile, îşi va asigura casa, maşina, partenerul de viaţă, copilul şi pe sine. Apoi, acesta aparent liniştit se va uita cu aviditate la cum îi explică Ciocan despre eficienţa oamenilor legii atunci când au descins în casa traficanţilor din Ferentari şi au confiscat “uriaşa” cantitate de 200 de grame de cocaină (deşi anual la noi se trafichează tone)

MTP – 5

În fiecare zi pe toate canalele media convinge fraierul că toată lumea este îngrijorată de soarta educaţiei. Apoi arată-i prin mii de alte exemple de ce în România nu are rost să faci şcoală. Combină cu MTP – 1 şi prezintă-i “vedeta” (o femeie independentă care ţine la principii) care are de toate pentru că a fost sponsorizată de “iubi” cel potent financiar, bătrân dar generos. Arată-i profesoare de română care dansează la bairamuri organizate de Vanghelie, sau care fac striptease la webcam. Apoi, îndrumă fraierul să se culturalizeze cu un roman imbecil de-al divei Mihaela Rădulescu şi să citească cărţi despre: cum să ajungi bogat, vedetă sau fotomodel când el e de fapt un sărăntoc, un nimeni şi un urât.

Aceste lucruri consider că descriu cel mai bine parteneriatul “stat + privat + media” care acţionează , de ani buni, pentru indobitocirea indivizilor din această ţară. Lista de MTP-uri poate continua aproape la nesfârşit dar sper că prin acestea am surprins o parte din esenţial. Aş dori să precizez că nu aş avea aroganţa să pretind că eu nu mă încadrez în această categorie a “fraierilor”. Ce îmi place să cred este însă că aceste metode nu m-au prins în totalitate. Mulţumesc “pe această cale” propriei mele conştiinţe care m-a ajutat să fiu măcar un “fraier conştient“. Dacă nu v-am plictisit deja, voi reveni pe viitor şi cu alte Metode pentru Tâmpirea Populaţiei şi vă invit şi pe dumneavoastră să povestiţi în ce mod v-aţi simţit fraieriţi. Unii vor spune că nu ajută la nimic să ne dăm seama. Eu zic că ajută, şi ajută chiar unde doare mai mult: la cap şi la buzunar.

Succesuri!”

Primit pe mail
Văzui că articolul despre putirinţele şcolii a stârnit replici de genu’ da, e-adevărat ce zici tălică acolo, e şi responsabilitatea părinţilor, da’ ce te faci când profesorului nu-i pasă de progresul copilului??

No, să-ţ’ zic de ce nu-mi (mai) pasă mie de progresu’ odraslei dumitale.

1998, octombrie sau cam aşa ceva. 24 de ani, jună profă, liceu cool, pe specialitatea mea. Am 75-80 de dolari salariu, depinde de cursul valutar. Nici picior de meditaţie, trăiesc fix din salariu. De capul meu, cum am dorit – într-o garsonieră care nu-i a mea, dar în care stau moka. Mama e învăţătoare, văduvă de nici un an, de-abia se descurcă cu hangaralele proprii. Într-alt oraş.

Am ore numai după-amiaza anul ăsta. Mi-am făcut o ciorbă – doar cartofi, ceapă, bulion. I-oi fi pus şi orez, să pară mai deasă. N-am altceva şi nici n-o să am până la salariu. Care abia mi-ajunge să-mi plătesc întreţinerea, pasta de dinţi, săpunul, şamponul, tampoanele şi mâncarea. Mâncare precum aia de zisei mai sus. Fructe de sezon? Mai răruţ, că-i mai drăguţ. 3 portocale dimineaţa drept mic dejun? N-ai să vezi. Îs delicatese, trebuie tratate ca atare. (Aveam o listă din vremea aia, cu toate cheltuielile lunare. Mă întreb dac-o mai fi pe undeva. Tare mi-ar plăcea s-o găsesc, dar mi-e c-am aruncat-o.)

M-apuc să corectez lucrări (inclusiv pe-a odraslei dumitale) – cu pixul roşu cumpărat din banii mei, din ăia 80 de dolari care abia mi-ajung să supravieţuiesc. Că statul nu-mi dă “furnituri” dintr-astea, cum îţi dă ţie patronul capitalistul dracului. În 5 ani de predat mi-am cumpărat întotdeauna din banii mei pixul roşu de corectat, stiloul de pus note în catalog, culegeri din care lucrez cu odrasla dumitale, manuale, caietul în care-mi scriu planificarea orelor cu odrasla dumitale, caietul în care mi-am scris planurile de lecţie de debutantă, caietul în care ţin socoteala grupelor de elevi, absenţe, note. Că materia mea se predă pe grupe şi-i un singur catalog de împărţit la doi profesori. Din banii mei am xeroxat şi cărţile pe care le folosesc la clasă cu odrasla dumitale.

M-apuc să-mi pregătesc lecţiile – din culegeri cumpărate, invariabil, pe banii mei. Unele încă din facultate.

Iau autobuzul, pornesc către liceu. Cobor, văd “Caţavencu” la chioşc, dau să-l cumpăr, mă opresc. Costă 5.000 de lei (parcă) – din banii ăştia îmi iau pâine o săptămână, mai bine nu. E prima oară când nu-mi cumpăr “Caţavencu”. Îmi dau seama brusc cât sunt de săracă. Mai săracă decât în facultate. În ultimii 2 ani o dusesem bine – lucram la librărie, aveam bursă, ai mei îmi mai trimiteau bani din când în când.

Ajung la oră. La clasa odraslei dumitale. A făcut careva tema? Nici poveste. E liceu de specialitate, e materie la care au să dea bac. Nimeni n-a făcut tema. Nu, nu pun 3 pe temă nefăcută, că ştiu din propria experienţă de elev că asta duce doar la copiat în pauză, or nu-i ăsta scopul. Dau teme întotdeauna – “pentru cine vrea să se deştepte, aveţi temă asta şi asta”. Nimeni niciodată nu vrea să se deştepte. Nu, nici măcar odrasla dumitale. Li se rupe. Nu-s proşti, doar li se rupe. Nu-s nici măcar nepoliticoşi. Atâta doar că nu le arde de-nvăţat. Te uiţi la ei – unii (unele, de fapt, că-s fete majoritatea) ar putea ajunge departe, da’ se dau prin parcarea liceului cu flăcăi cu maşinuţe colorate. Da, da, inclusiv odrasla dumitale.

M-apuc să predau. Ceva gramatică. Scriu pe tablă, am mâinile murdare de cretă pân’ la cot. Mă-ntorc spre clasă – o mândruţă din prima bancă (odrasla dumitale?) stă cu coatele pe pupitru, şi-admiră unghiile. Tu de ce nu scrii? Aaaa, ştiţi, mi-am făcut unghiile în pauză şi încă nu s-a uscat oja. Era să fac atac de cord la cei 24-25 de ani. Ah, da? Ia ieşi tu cinci minute afară, să ţi se usuce oja. Se-ntoarce după cinci minute. Ţi s-a uscat oja? Daaaaa! Ia dă să văd. Nu, că s-a uscat. Dă-ncoa’ să văd. Şi-ncerc cu unghia (doamnele ştiu de ce). Nu s-a uscat, mai ai de stat afară. (Era odrasla dumitale? Ai dreptate, nu-i frumos ce-am făcut. Au râs colegii de ea, aşa-i. Şi profa a fost cool.)

M-apuc să organizez la şcoală meditaţii – moka, fireşte – pentru bac. Deschise oricui, nu doar celor de-a XII-a. Să-nvăţăm să rezumăm un paragraf, să facem familii de cuvinte, să povestim şi-n general să exersăm ce se cerea la vremea aia pentru bac. Au venit quattro poveri gatti timp de vreo 2-3 săptămâni. Nu, odrasla dumitale n-a venit. Dar ţi-a bâzâit acasă că are nevoie de meditaţii, că la şcoală nu face nimic şi prin urmare o să ia notă mică la bac.

Vezi, de-aia nu-mi mai pasă de progresul odraslei dumitale. Pentru că nu-s apostol şi nici dascăl – indiferent cum m-ar numi ăştia la teve. Îs profă, am un job ca şi tine. Cu osebirea că rezultatul muncii mele depinde prea puţin de strădania mea. Oricât m-aş strădui eu, rezultatul muncii mele depinde până la urmă de strădania odraslei dumitale. Şi-i deznădăjduitor, a mia oară, să-ţi dai seama că le-ai dat tot ce le puteai da, iar ei tot n-au învăţat nimic. Te străduieşti să-i faci să prindă ceva în clasă, că doar cu asta rămân.

Să ne-nţelegem, părinte preocupat: treaba mea e să-i predau odraslei dumitale, cât pot eu de bine. Şi o fac. Însă progresul odraslei dumitale e fix treaba odraslei dumitale, că-i suficient de mare ca să conştientizeze lucrul ăsta, şi a dumitale personal, care trebuie s-o controlezi. Dar n-ai venit niciodată la şcoală să-ntrebi profii de vorbă – preferi să-ţi crezi odrasla pe cuvânt, e mai comod. E comod ca vina să fie a profesorului. Pentru că dacă ar fi vina odraslei ar însemna să te pui în discuţie pe tine ca părinte. Or tu i-ai cumpărat tot ce-avea nevoie, inclusiv meditaţii! Deci n-ai ce-ţi reproşa. Nu?

____________________________

PS 1: Când am simţit că nu-mi mai pasă suficient de nişte copii cărora nu le pasă de ei înşişi (că părinţii oricum n-au dat niciodată semne că le-ar păsa de educaţia copiilor), eu am plecat. Deşi aia e meseria mea şi-mi plăcea.

PS 2: Toate cele de mai sus sunt adevărate. Disparate, dar adevărate. Şi mai ales trăite. De mine pe pielea mea.

Am primit un link in care ma uit si ma mir….
S-au purtat multe discutii despre rezultatele slabe la bacalaureat. Unii dau vina pe politica, altii pe profesori, altii pe elevi.
Si, intreb, de ce nu da nimeni vina pe parinti.
Pentru ca de acolo vine totul.
Au controlat copilul la lectii? Au intrebat copilul ce a mai facut la scoala? Au vorbit cu profesorii despre copilul lor? Au interzis copiilor sa se urmareasca la televizor emisiuni unde se face propaganda prostiei? Au incercat sa duca copilul la un muzeu? In parc? Un film mai normal?
Generatia ratatilor. Da, dar consider ca ratatii sunt parintii si nu copiii. Copiii, ca de obicei, sunt niste victime ale adultilor.
Educati parintii. Si veti avea si copii educati.

Editorial Florin Campeanu : Am decit o idee about that

“Trebuie sa semnam asap! E pressure mare”! Asa se incheie un mesaj primit, prin e-mail, acum cateva minute. Recitesc continutul ca un profesor ratat ce sunt. Gasesc 4 greseli grave de limba romana. Dar, come on, what’s the point? In civilizatia fumului, important este sa dai senzatia ca te pricepi. Daca te uiti cu atentie sub ambalaj, produsul uman e, de cele mai multe ori, putred.

Sunt absolvent de liceu cu profil real. In clasa a X-a, profesorul meu de matematica a murit. A fost inlocuit de o profesoara care avea un singur merit: era fata unui inspector scolar. Total nevinovata. Daca nu ai chemare sa fii profesor, nu are sens sa devii unul. Te chinui pe tine si chinuiesti generatii intregi de elevi. De la matematica, m-am reorientat spre prima iubire: limba si literatura romana. Asadar, de fiecare data cand vad cum limba romana este masacrata, sufar organic. Nu inteleg si nu voi intelege niciodata de ce un mesaj de genul “Trebuie sa semnam asap! E pressure mare!” nu suna la fel de explicit asa: “Trebuie sa semnam cat mai repede. E presiune mare”! Obligati sa invete romgleza, din cauza numarului mare de expati, multi tineri romani, de regula corporatisti, uita sa delimiteze clar mesajele: cand scrii in engleza, scrii in engleza. Iar cand scrii in romana, surpriza, scrii in romana!

Traim intr-o civilizatie rapida. Ceea ce in urma cu 50 de ani se intampla in luni, acum se intampla in secunde. In consecinta, suntem tot mai superficiali. Vrem sa cunoastem totul, dar nimic in profunzime. Daca nu stim ce s-a intamplat in lume in ultima ora avem o senzatie de insecuritate. Muncim repede, mancam repede, iubim repede si murim repede. Timpul nu mai are rabdare. Pentru ca suntem evaluati de oameni repezi, suntem obligati sa aruncam mult fum. E mult mai dificil sa stam sa le aratam cat de competenti suntem. Cat de profunzi suntem. De cele mai multe ori, nu suntem, sa fim sinceri, nici competenti si nici profunzi. Pasam repede vina pe altcineva, ne acoperim de e-mailuri, muscam cu pofta din primul picior care vrea sa ne loveasca. Sau despre care avem senzatia ca vrea sa ne loveasca. Sedintele sunt veritabile scene de lupta. Al Treilea Razboi Mondial este o gluma pe langa ce se intampla, in fiecare zi, in marile companii. Dar societatea avanseaza. Se fac profituri iar “piendelul” arata bine. Ce e acela “piendel”? Come on, it’s about profit and loss.

“Am decat o idee about that. Hai so let it go”! Cand primesc o astfel de… exprimare incep, instantaneu, sa plang. Caut emitatorul pe LinkedIn si aflu ca a terminat un Master in Comunicare si Relatii Publice. Lucrurile sunt clare: profesorul sau de romana din scoala generala trebuie demis. Cum a terminat liceul, facultatea, masterul? Come on! Pana sa pun mana pe telefon si sa sun la Ministerul Educatiei (sa-l demita pe profesor), mai primesc un mesaj: “Tu nu vezi ca ai o problema de mindset? Whatever”. Intru in panica. Ce naiba sa am la mindset, ca ultimele analize mi-au iesit bine. Ma intristez si un sfert de ora nu sunt bun de nimic. Am o mare problema de mindset. Cu sufletul zdrente caut pe Google. Aflu ca mindset inseamna mentalitate. Ma linistesc. Traiesc atatia oameni in lume cu probleme de mentalitate, incat unul in plus sau in minus nu mai conteaza.

Daca nu folosesti jargonul corporatist, nu esti profi. Punct. Nici cool nu esti. Inca o data, punct. Poti sa ai doctorat la Harvard, daca te incapatanezi sa gandesti si sa scrii in romana, esti un looser. Come on. Nu te va accepta nimeni daca refuzi sa strecori in comunicarile tale cateva “trendy”, “catchy” si “well”. Asadar, ai invatat degeaba. In civilizatia fumului, trebuie sa dai senzatia ca te pricepi. Let’s face it, nimeni nu va avea timp sa te ia la bani marunti. Sa vada ca din tine, dupa ce esti scuturat bine, nu ramane nici macar o moneda de folosit la carucioarele din supermarket. In lumea rapida, reala sau ireala, cea mai tare exprimare este, de departe: “Vino la petrecere cu the significant other”. Mi-a luat o ora sa aflu ca este vorba despre partenera. Adica sotia, prietena, iubita, logodnica, amanta. M-am incins si am uitat cel mai important lucru: in fiecare articol trebuie sa fii focusat pe ceva. Iar eu sunt confusing. Asa cum sunt tot mai multi oameni. Oameni cu care interactionez zi de zi.

Tristetea cea mai mare este ca, asa cum bine observa un comentator pe un forum, am inlocuit limbajul de lemn din perioada comunista cu un alt limbaj de lemn. Limbajul de lemn din perioada corporatista. Din zece tineri cu care interactionez, in special din marile companii, noua il folosesc. Din acesti zece tineri, nu as angaja mai mult de doi sa lucreze pentru compania pe care o conduc. Sunt project manageri, dar, in esenta, nu pot purta o discutie coerenta. Nu pot identifica etapele unui proces simplu. Nu pot redacta un mesaj cu inceput, cuprins si incheiere… Sunt produsul unui sistem educational falimentar. Produsul unor companii ce au nevoie de roboti, nu de oameni. Afacerea este atat de mare incat, de multe ori, merge de la sine. Iar daca da faliment, nu sunt de vina oamenii din interior, ci piata. Oamenii din exterior.

I-am spus unei domnisoare la un meeting ca as prefera sa vorbim in romana. M-am dat mare si i-am marturisit ca sunt profesor, asadar, ma deranjeaza barbarismele. Am rugat-o sa nu foloseasca termeni din engleza acolo unde exista un corespondent in limba romana. S-a uitat la mine, pentru cateva secunde, cu o privire de automat de cafea si mi-a spus: “Come on! I hate you”. Nu mai stiu ce am discutat la intalnire. Cert e ca am plecat trist. Nici nu mai stiu daca am citit meeting reportul primit pe e-mail. Oricum n-as fi inteles nimic. Sunt un looser care se incapataneaza sa gandeasca romaneste. Sa asculte muzica romaneasca de calitate. Celelalte Cuvinte, de exemplu. Cand il aud pe regretatul Florian Pittis recitand versurile in “Fara cuvinte” imi dau lacrimile. Si realizez ca este un mesaj excelent pentru cei ce masacreaza limba romana:

“Ca un paienjenis, tacerea se intinde prin unghere,
Cateva raze mai clipesc stinghere, prin unghere,
Si iata, visul vine pe furis,
Si intra in odaia mea tiptil, ca un copil.

Pe la fereastra,
Ca un batran cantand din flaut,
Trece… vantul rece.
Cu-atatea vise-n traista lui albastra,
Tacere… ochii zilei s-au inchis.
In seara asta ce-mi mai spui tu, vis?
Te-ascult, vorbeste-mi, dar incet, incet si mult,
Si vorba ta sa semene tacerii…”

* O zi fara Dvs. e ca o luna de concediu.
* Daca v-am jignit, am savurat-o.
* Dvs. reusiti sa faceti pe cineva sa aprecieze linistea.
* Fiecare trebuie sa existe, dar de ce tocmai Dvs.?
* De ce nu mergem noi doi undeva unde poate fiecare sa fie de unu’ singur?
* Am avut o seara foarte placuta. N-a fost seara asta, dar nu ma vait.
* S-a sinucis candva cineva din familia Dvs.? Nu? Cum ar fi?
* Bancul pe care vi-l voi spune acum e asa de bun ca va pica tzitzele…oh, da’ vad ca il cunoasteti deja…
* Nu v-au rugat niciodata parintii sa fugiti de-acasa?
* Eu nu uit niciodata un chip, dar in cazul Dvs. o sa fac o exceptie…
* Oare este astazi o zi deosebita sau sunteti de obicei asa de tampit??
* Data viitoare cand ai de gand sa-ti arunci toalele, nu te dezbraca.
* Nu, eu nu aud rau…va ignor numai.
* Va rog sa nu va miscati! As vrea sa va uit asa cum sunteti…
* Sunteti intr-adevar un argument convingator pentru paturi separate.
* Tu ai arata foarte bine in ceva lung, curgator…Amazon, Nil, Dunare…
* Sunteti la fel de binevenit ca si telefonul care suna in timpul sexului.

Un barbat a venit de la munca tarziu, obosit si nervos, gasindu-si baietelul de 5 ani asteptand la usa nerabdator.
- Tati, pot sa te intreb ceva?
- Da sigur, despre ce e vorba? a raspuns tatal
- Tati, cati bani castigi pe ora?
- Hei, dar asta nu e treaba ta. De ce ma intrebi astfel de lucruri? spuse omul nervos.
- Doar vreau sa stiu…Te rog spune-mi, cat castigi pe ora?
- Daca trebuie sa stii …castig 50$ pe ora.
- Ah, a raspuns micutul trist, cu capul plecat. Tati, imi imprumuti te rog 25$?
Tatal s-a infuriat:
- Daca singurul motiv pentru care m-ai intrebat asta este ca sa imi ceri niste bani sa iti cumperi o jucarie prosteasca sau alte prostii, atunci du-te direct in camera ta la culcare. Gandeste-te de ce esti asa egoist. Nu lucrez din greu in fiecare zi pentru asa copilarii.
Micutul a mers in liniste in camera si a inchis usa .
Omul s-a enervat si mai tare pe intrebarile baiatului.
Cum a putut sa puna asa intrebari doar pentru a cere niste bani.
Dupa o ora, tatal s-a calmat si a inceput sa gandeasca: “Poate chiar era ceva de care chiar avea nevoie sa cumpere cu 25$ si chiar nu mi-a cerut bani des”. a dus la usa baiatului si a deschis-o.
- Dormi? Dormi? a intrebat….
- Nu tati, sunt treaz, a raspuns baiatul.
- M-am gandit, poate am fost prea dur mai devreme, spuse tatal. A fost o zi lunga si m-am descarcat pe tine. Uite aici ai 25$.
Micutul a sarit, zambind. Multumesc tati, a strigat.
Dupa aceea a scos un pumn de bani. Omul a vazut ca baiatul avea deja bani si s-a enervat din nou.
Micutul si-a numarat incet banii si s-a uitat catre tatal sau.
- De ce vrei mai multi bani daca deja ai? a spus tatal.
- Pentru ca nu am avut destul, dar acum am, a replicat baiatul. Tati, am 50$. Pot sa cumpar o ora cu tine ???? Te rog sa vii mai repede acasa maine . Vreau sa mananc cu tine.
Tatal a fost distrus de durere. Si-a luat baiatul in brate si l-a implorat sa il ierte.

Este doar o reamintire pentru toti ce lucreaza din greu in viata pentru familia lor. Nu ar trebui sa lasam timpul sa treaca printre degete fara sa petrecem timp cu cei care chiar conteaza pentru noi, aceia apropiati de inimile noastre.
Sa ne straduim sa daruim din timpul nostru celor pe care ii iubim.

Daca azi murim, compania pentru care lucram ne va inlocui foarte usor, in cateva ore.
Dar familia si prietenii pe care ii lasam in urma o sa simta pierderea pentru tot restul vietii lor!

A man came home from work late, tired and angry, finding the little boy of five years waiting impatiently at the door.
- Daddy, may I ask you something?
- Yeah sure, what is it? father said
- Daddy, how much you make per hour?
- Hey, but that’s not your job. Why ask me such things? man said nervously.
- I just want to know … please tell me, how much per hour?
- If you must know … $ 50 an hour.
- Ah, the sad little boy replied, head bowed. Daddy, please lend me $ 25?
His father was furious:
- If the only reason you asked that is so you can borrow some money to buy a silly toy or other nonsense, then go straight to your room to sleep. Think about why you are so selfish. Do not work hard everyday for such childish.
The little boy quietly went to his room and shut the door.
The man became angry and coolest little boy’s questions.
How could he put such questions only to ask for some money.
After an hour, the father calmed down and started to think: “Maybe it was something that really needed to buy with $ 25 and really did not ask for money often.” the boy went to the door and opened it.
- Sleep? Sleep? he asked ….
- No daddy, I’m awake, replied the boy.
- I thought, maybe I was too hard on you earlier, his father said. It was a long day and I on you. Here’s $ 25.
The little boy jumped out, smiling. Thanks dad, he cried.
Then he pulled out a fistful of money. The man saw that the boy already had money and became angry again.
The little boy slowly counted the money and looked at his father.
- Why do you want more money if you already have? said father.
- Because I have not had enough, but now I do, replied the boy. Daddy, I have $ 50. Can I buy an hour of your time?? Please come home early tomorrow. I want to eat with you.
His father was destroyed by pain. He took the boy in his arms and begged him to forgive him.

It’s just a reminder to all who work hard in life for their family. We should not let time slip through our fingers without having to spend time with those who really matter to us, those close to our hearts.
Let us strive to give ourselves during those you love.

If you die today, the company they work easily replace us in a few hours.
But family and friends who we leave behind will feel the loss for the rest of their lives!

Musatescu : aforismele sale apar des dar merita recitite de fiecare data ; iata un esantion:
* Unii trăiesc gratis, alţii degeaba.
* Dacă într-o vorbă îndeşi mai mult decât încape, devine vorbă goală.
* Ca să măsori distanţele, trebuie să le şi străbaţi.
* Nu sunt sensibil la frig. Chiar şi gerul mă lasă rece.
* E frumos să fii bun, dar trebuie să fii şi bun la ceva.
* Numai după invidia altora îţi dai seama de propria ta valoare.
* Femeile nu înşeală, compară..
* Lanţurile au redactat definiţia libertăţii.
* Plictiseala lungeşte ziua şi scurtează viaţa.
* Adevăraţii cai de cursă nu aleargă pentru premii, ci numai ca să-şi pună sângele în mişcare.
* Gloria, când moare, nu face testament în favoarea nimănui.
* Nu gloria este efemeră, ci numai cei ce o au.
* Amintirile sunt asemenea cărţilor din biblioteca ta. Cauţi câte una când nu mai ai nimic nou de citit.
* Una e să crezi şi alta e să fii credul.
* Nu plânge fără motiv… Şi mai ales, nu plânge când ai motive.
* Viitorul unui om, ca şi al unei lumi, se construieşte, nu se visează.
* Te-ai întrebat vreodată câte mâini au făcut pâinea, pe care, cu una singură, o duci la gură?
* Fără mâna omului, omenirea ar fi trăit în patru labe .
* Şi dacă ai chelit, ce? Parcă pe lumea asta nu sunt şi vulturi pleşuvi?
* Focul sacru nu se aprinde cu chibrituri.
* Dragostea a murit în clipa când rămâi singur în doi.
* Numai covoarele se nasc ca să fie călcate în picioare.

Sunt cateva zile inainte de a pleca la mare. Andrei aduce o pisicuta mica, mica, nici macar nu isi deschisese ochii. O pune in fata usii, pe pres. De mentionat ca locuiam la etajul patru. Suna la usa si se da cu cativa pasi inapoi.
Mama deschide usa, descopera pisica.
- Ce e cu pisica asta aici?
- Nu stiu, aici am gasit-o.
- Du-o inapoi de unde ai gasit-o. Trebuie sa plecam la mare, nu avem timp de ea.
Pana la urma pisica e dusa la loc, si familia pleaca la mare.
Cu mama pe patura, langa malul marii, incercam sa ajung la valuri. Ma mai dadea cate unul jos, ma sculam si incercam din nou sa ajung. Eram mica, aveam cam un an, eram blonda, imi placeau valurile.
Oamenii care treceau erau impresionati: atat de mica si nu ii este frica de apa.
Andrei langa mama sapa cu lopatica in nisip. Negru. Oamenii se uitau la mine si nici unul la el.
Si totusi, mama a reusit sa-l insenineze. Se trage langa el si ii spune:
- Andrei, tii minte cand ai venit cu pisicuta aia mica? De ce ai ales-o pe aia mica? De ce nu ai venit cu un ditamai motanul? Pentru ca ti-a placut ca era mica. Asa si cu Gratiela. Oamenii se uita la ea pentru ca este mica. O sa se faca ea pisica mare si nu o sa se mai uite nimeni la ea.

There are a few days before going to sea. Andrei brings a little kitten, small, not even opened hie eyes. He puts on a front door, on the press. It noted that we lived on the fourth floor. He calls to the door and gives a few steps back.
Mom opens the door, she discovered the cat.
- What’s with this cat here?
- I do not know, here I found it.
- Take it back where you found it. We must go to sea, it did not have time for it.
Finally the cat is taken back, and the family goes to sea.
With mother on blanket, near the beach, I trying to get to the waves. May I gave each one down, I got up and tried again to reach. I was little, I had about a year, I was blonde, I love the waves.
People who went were impressed: so small and is not afraid of water.
Andrei dig with shovel near the mother in the sand. Black. People looked at me and none of him.
And yet, my mother managed to brighten it. Pull beside him and says:
- Andrew, remember when you came up with that little kitty? Why did you choose that little? Why did not you come with a big, large cat? Because you liked it was small. So, with Gratiela. People look at it because it is small. She will make it like a big cat and not anyone to stop looking at her.