Pentru cei/ cele care au avut de returnat banii pentru ca li s-a spus ca : ” trebuia sa faceti cererea cu 30 de zile inainte”, “ce daca ati primit bani in plus, ii tineti ca nu vi se vor cere inapoi” si alte porcarii de acest gen, le recomand sa citeasca site-ul.

http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_39745/Amnistia-fiscala-a-parintilor-Ce-trebuie-sa-faca-acestia-pentru-a-primi-inapoi-banii-recuperati-de-stat.html

Am depus cererea, copie dupa buletin, dupa chitante si dupa decizia de recuperare a sumelor platite necuvenit…. Am luat numar de inregistrare si … astept.

Va tin pumnii.

Merita de citit.

Sursa

Pe Facebook, o studentă povesteşte cum a refuzat o ofertă de angajare de 800 de lei pe lună de la librăria Cărtureşti pentru că i s-a părut un salariu prea mic. La comentarii, colegii ei de generaţie o susţineau.

Am citit cu uimire povestea şi reacţiile şi am realizat că persoana care a scris acest text trăieşte într-o mare iluzie. Această iluzie e de fapt izvorul nefericirii viitoare şi cel al ratării. Să fiu mai clar. Nu comentez aici dacă oferta celor de la Cărtureşti era mare sau mică pentru un vânzător debutant. Habar n-am cât de profitabilă e librăria, care sunt costurile şi care e politica de personal, dar vreau să spun că managementul acelei afaceri ştie mult mai bine toate aceste ”detalii” decât cel venit la interviu.

Sursa nefericirii şi a ratării se află în inadecvarea la realitate. Această inadecvare nu are neapărat legătură cu vârsta, are legătură de fapt cu educaţia. Nu ştiu din ce motiv, nici în şcoală, nici în familie, tinerii din România nu află nimic despre lumea reală. Părinţii au tendinţa să-şi protejeze copiii şi nu le spun nimic despre bani, nu povestesc nimic  copilului despre cum se câştigă şi cât efort şi câtă rutină se află în spatele unui salariu, iar la şcoală, aceloraşi copii li se transmite faptul că mulţimea cunoştinţelor îi va duce în mod direct la o viaţă fără griji şi cu salarii colosale. Dacă privim cu atenţie în jurul nostru, de fapt cele mai multe informaţii despre bani şi cum se câştigă ei, tinerii le primesc prin intermediul televiziunii, acolo unde, în seriale siropoase, banii se fac extrem de uşor.

Aşa s-a ajuns în situaţia ca o persoană care nu are nicio experienţă, termină o şcoală, o facultate fără nicio abilitate practică, fără nicio expertiză se loveşte de zidul înalt al eficienţei companiilor care socotesc cu grijă fiecare bănuţ. Îmi pare rău pentru tinerii care intră pe piaţa muncii, aşteptând să primească salarii de mii de lei  doar pentru că au senzaţia că merită acei bani sau pentru că atât le-ar trebui ca să se descurce cât de cât civilizat, cea din urmă e o expresie des folosită printre cei care-şi caută o slujbă. Aceştia trebuie să ştie că o companie se gândeşte în primul rând la profit şi angajează oameni doar pentru a face profit.

Companiile nu se ocupă cu împlinirea visurilor angajaţilor. E bine de ştiut că într-o firmă sunt bine plătiţi doar acei oameni de care compania are nevoie. Nimeni nu e de neînlocuit, dar trebuie să ştiţi că fiecare înlocuire a unui angajat înseamnă costuri. Aşa că, cu cât angajatul e mai valoros cu atât costurile pentru înlocuirea lui sunt mai mari.  Din acest motiv, într-o companie, cele mai mari salarii le primesc oamenii care sunt cel mai greu de înlocuit. În această categorie intră, de multe ori, şi amanta managerului, dar întotdeauna aici veţi găsi cei mai buni oameni, cei mai harnici şi cei care rezistă cel mai bine la rutina muncii zilnice.

Aşa că ţineţi minte, primul job e întotdeauna un noroc, o oportunitate. E şansa voastră de a intra într-o industrie sau într-un anumit domeniu. Dacă primiţi şi ceva bani pentru asta, consideraţi-i un bonus. Sunt aproape sigur că managerul de la Cărtureşti a fost acum câţiva ani unul dintre tinerii care nu au refuzat salariul de începător.

Sursa

Ca părinţi, avem multe roluri în viaţa copiilor noştri. Suntem prieteni, bucătari, şoferi, asistenţi medicali, animatori, bodyguarzi. Însă cel mai important dintre toate este rolul de profesor. Orice părinte să străduie să îi transmită copilului său cele mai bune lecţii de viaţă care să-i fie de ajutor în creşterea şi dezvoltarea lui fizică şi emoţională.

Iată 10 lecţii de viaţă pe care orice părinte ar trebui să le transmită mai departe copiilor lor, pe care alţi părinţi le-au primit la rândul lor:

Lecţia de viaţă #1: Scopul

„Eşti foarte important şi foarte iubit, însă nu eşti centrul universului. Găseşte ceva în tine care să-ţi fie scopul vieţii, iar când tu nu vei mai fi, lumea să fie un pic mai bună doar pentru că tu ai trecut prin ea!”, Melanie J. Davis, autoarea cărţii „Sexuality Talking Points: A Guide to Thoughtful Conversations Between Parents and Children”

Lecţia de viaţă #2: Siguranţa

“Nu face nimic care să lase în urmă cicatrici, cazier sau care îţi cresc şansele de a muri”, Norman Rubeck, tată a 3 băieţi

Lecţia de viaţă #3: Comparaţia

“Nu te compara niciodată cu cineva care pare mai bun decât tine. Adu-ţi aminte că întotdeauna va fi cineva mai rău decât tine”, Judy Gruen, autoarea cărţii “The Woman’s Daily Irony Supplement”.

Lecţia de viaţă #4: Banii

“Este bine când cineva îţi plăteşte ţie dobândă, dar este rău când tu trebuie să plăteşti dobândă la alţii!”, Jay Handler, preşedintele companiei SellPhone Marketing.

Lecţia de viaţă #5: Încrederea de sine

“Nu asculta pe nimeni care îţi spune că nu eşti în stare să… Acest lucru se adevereşte doar dacă tu crezi în el!”, Michelle Kunz, leadership coach.

Lecţia de viaţă #6: Responsabilitatea

“Nu arăta cu degetul pe nimeni. În acelaşi moment se vor găsi cel puţin alte trei persoane care vor arăta cu degetul spre tine”, Jennifer Hartstein, psiholog pentru adolescenţi.

Lecţia de viaţă #7: Autocontrolul

“Controlează-ţi emoţiile, atitudinile, comportamentul în faţa adversarului tău şi vei fi cel mai puternic om din lume”, Kick Martin, director educaţional CelebrateCalm.com.

Lecţia de viaţă #8: Corectitudinea

“Fă ceea ce trebuie pentru că trebuie. Nu pentru că vei primi o recompensă, pentru că te va ţine departe de probleme sau pentru că vei putea dormi mai bine noaptea. Fă ceea ce trebuie şi apoi toate lucrurile bune vor veni spre tine”, Shirley Van Scoyk, mamă a 4 copii (dintre care trei înfiaţi).

Lecţia de viaţă #9: Adevăratul SINE

“Ce faci şi ce spui contează, chiar dacă nu te vede nimeni. Alegerile pe care le faci îţi vor contura imaginea pe care o vor avea ceilalţi despre tine şi sentimentele celorlalţi faţă de tine. Fericirea înseamnă să faci alegerile care reflectă adevăratul SINE, chiar şi atunci când nu se uită nimeni”, Annie Fox, autoarea cărţii “The Teen Survival Guide to Dating and Relating”.

Lecţia de viaţă #10: Reuşita

“Absolut orice ţi se întâmpă în viaţă te învaţă, de fapt, cum să reuşeşti”,  Bob Lancer, autorul cărţii Parenting With Love, Without Anger or Stress

Prostirea intenţionată a Americii
Si ma intreb…. numai pentru America?

Sursa — si valabil pe alte retele de socializare.

Pentru ca lumea virtuala a devenit noua normalitate, regulile de comportare in spatiul public
trebuie aplicate si in mediul online. AvocatNet.ro iti spune astazi ce ar fi bine sa nu faci pe Facebook. Niciodata.

Autor Ioana Vlad

Ce sa nu publici pe Facebook

Nu de putine ori angajatorii isi verifica viitorii salariati pe site-ul de socializare. Astfel ca e lesne de inteles ca trebuie sa iti protejezi imaginea. Prin urmare, evita sa publici fotografii cu tine in ipostaze compromitatoare si ai grija ce statusuri iti pui. Da, un status spune multe despre tine. Daca in real life mai ai o scuza in ce priveste prioritatea vorbitului inainte de a gandi cele spuse, nu poti da vina pe taste pentru ce mesaj transmiti prietenilor din reteaua Facebook. Nu vrei sa aduci injurii nimanui pentru ca ce e scris negru pe alb, acolo ramane.

Trebuie sa ai grija si la modul in care iti scrii gandurile. Respectarea regulilor esentiale trebuie sa fie esentiala. Din nou, portretul pe care ti-l construiesti in online face parte din brand-ul tau personal. Nu ti-ai dori sa fii “omis” de la un interviu pentru ca nu scrii corect.

De asemenea, acorda multa atentie link-urilor sau fotografiilor distribuite. Nu vrei sa fii identificat cu acestea, oricat de amuzante sau intrigante ti s-ar parea.

Cum sa ai grija de datele personale

Probabil stii deja ca nu este indicat sa ai o parola subreda. Mai mult decat atat, este recomandat sa iti schimbi parola cat de des se poate si sa nu bifezi optiunile de “memorare parola” pe alte calculatoare decat cel personal.

Si nu, nu vrei ca tot Internetul sa aiba acces la mail-ul tau personal si, mai ales, nu la numarul tau de telefon, desi esti invitat sa oferi aceste informatii. Asadar, incearca sa restrictionezi accesul la aceste campuri, astfel incat sa fie disponibile doar celor apropiati. Nu uita ca reteaua iti ofera posibilitatea de a ascunde publicului larg multe din informatiile cu caracter privat, inclusiv cea de a fi gasit de motoarele de cautare.

Relatia cu ceilalti “prieteni”

Nu te “imprieteni” cu oricine este, probabil, actualizarea sfatului dat de parinti cu “nu deschide usa strainilor”. Infrangeti dorinta de a fi popular si, in special, nu pune semnul echivalent intre prietenii din viata de zi cu zi si cei din mediul online. Cele doua entitati se intrepatrund si fuzioneaza, e adevarat. Insa, e mai bine sa delimitezi concret viata particulara de cea publica ca sa eviti surprizele de orice natura.

Totodata, pe principiul “nu orice zboara se mananca”, nu fa greseala sa crezi ca tot ceea ce spun ceilalti utilizatori este real. Verifica informatia publicata pe cat posibil si nu ezita sa faci rectificari unde este cazul.

Nu iti eticheta prietenii in fotografii nereusite. Nici tu nu ai vrea sa apari cu ochii rosii, cu parul ravasit sau in orice alte ipostaze compromitatoare.

Tine cont de faptul ca si talharii si-au updatat modul de actiune. Faptul ca nu stai prea mult pe-acasa poate fi o invitatie pentru hoti. Si, desigur, sa nu uitam de optiunea de “check in” care, in principiu, are acelasi efect.

Primit pe mail
Văzui că articolul despre putirinţele şcolii a stârnit replici de genu’ da, e-adevărat ce zici tălică acolo, e şi responsabilitatea părinţilor, da’ ce te faci când profesorului nu-i pasă de progresul copilului??

No, să-ţ’ zic de ce nu-mi (mai) pasă mie de progresu’ odraslei dumitale.

1998, octombrie sau cam aşa ceva. 24 de ani, jună profă, liceu cool, pe specialitatea mea. Am 75-80 de dolari salariu, depinde de cursul valutar. Nici picior de meditaţie, trăiesc fix din salariu. De capul meu, cum am dorit – într-o garsonieră care nu-i a mea, dar în care stau moka. Mama e învăţătoare, văduvă de nici un an, de-abia se descurcă cu hangaralele proprii. Într-alt oraş.

Am ore numai după-amiaza anul ăsta. Mi-am făcut o ciorbă – doar cartofi, ceapă, bulion. I-oi fi pus şi orez, să pară mai deasă. N-am altceva şi nici n-o să am până la salariu. Care abia mi-ajunge să-mi plătesc întreţinerea, pasta de dinţi, săpunul, şamponul, tampoanele şi mâncarea. Mâncare precum aia de zisei mai sus. Fructe de sezon? Mai răruţ, că-i mai drăguţ. 3 portocale dimineaţa drept mic dejun? N-ai să vezi. Îs delicatese, trebuie tratate ca atare. (Aveam o listă din vremea aia, cu toate cheltuielile lunare. Mă întreb dac-o mai fi pe undeva. Tare mi-ar plăcea s-o găsesc, dar mi-e c-am aruncat-o.)

M-apuc să corectez lucrări (inclusiv pe-a odraslei dumitale) – cu pixul roşu cumpărat din banii mei, din ăia 80 de dolari care abia mi-ajung să supravieţuiesc. Că statul nu-mi dă “furnituri” dintr-astea, cum îţi dă ţie patronul capitalistul dracului. În 5 ani de predat mi-am cumpărat întotdeauna din banii mei pixul roşu de corectat, stiloul de pus note în catalog, culegeri din care lucrez cu odrasla dumitale, manuale, caietul în care-mi scriu planificarea orelor cu odrasla dumitale, caietul în care mi-am scris planurile de lecţie de debutantă, caietul în care ţin socoteala grupelor de elevi, absenţe, note. Că materia mea se predă pe grupe şi-i un singur catalog de împărţit la doi profesori. Din banii mei am xeroxat şi cărţile pe care le folosesc la clasă cu odrasla dumitale.

M-apuc să-mi pregătesc lecţiile – din culegeri cumpărate, invariabil, pe banii mei. Unele încă din facultate.

Iau autobuzul, pornesc către liceu. Cobor, văd “Caţavencu” la chioşc, dau să-l cumpăr, mă opresc. Costă 5.000 de lei (parcă) – din banii ăştia îmi iau pâine o săptămână, mai bine nu. E prima oară când nu-mi cumpăr “Caţavencu”. Îmi dau seama brusc cât sunt de săracă. Mai săracă decât în facultate. În ultimii 2 ani o dusesem bine – lucram la librărie, aveam bursă, ai mei îmi mai trimiteau bani din când în când.

Ajung la oră. La clasa odraslei dumitale. A făcut careva tema? Nici poveste. E liceu de specialitate, e materie la care au să dea bac. Nimeni n-a făcut tema. Nu, nu pun 3 pe temă nefăcută, că ştiu din propria experienţă de elev că asta duce doar la copiat în pauză, or nu-i ăsta scopul. Dau teme întotdeauna – “pentru cine vrea să se deştepte, aveţi temă asta şi asta”. Nimeni niciodată nu vrea să se deştepte. Nu, nici măcar odrasla dumitale. Li se rupe. Nu-s proşti, doar li se rupe. Nu-s nici măcar nepoliticoşi. Atâta doar că nu le arde de-nvăţat. Te uiţi la ei – unii (unele, de fapt, că-s fete majoritatea) ar putea ajunge departe, da’ se dau prin parcarea liceului cu flăcăi cu maşinuţe colorate. Da, da, inclusiv odrasla dumitale.

M-apuc să predau. Ceva gramatică. Scriu pe tablă, am mâinile murdare de cretă pân’ la cot. Mă-ntorc spre clasă – o mândruţă din prima bancă (odrasla dumitale?) stă cu coatele pe pupitru, şi-admiră unghiile. Tu de ce nu scrii? Aaaa, ştiţi, mi-am făcut unghiile în pauză şi încă nu s-a uscat oja. Era să fac atac de cord la cei 24-25 de ani. Ah, da? Ia ieşi tu cinci minute afară, să ţi se usuce oja. Se-ntoarce după cinci minute. Ţi s-a uscat oja? Daaaaa! Ia dă să văd. Nu, că s-a uscat. Dă-ncoa’ să văd. Şi-ncerc cu unghia (doamnele ştiu de ce). Nu s-a uscat, mai ai de stat afară. (Era odrasla dumitale? Ai dreptate, nu-i frumos ce-am făcut. Au râs colegii de ea, aşa-i. Şi profa a fost cool.)

M-apuc să organizez la şcoală meditaţii – moka, fireşte – pentru bac. Deschise oricui, nu doar celor de-a XII-a. Să-nvăţăm să rezumăm un paragraf, să facem familii de cuvinte, să povestim şi-n general să exersăm ce se cerea la vremea aia pentru bac. Au venit quattro poveri gatti timp de vreo 2-3 săptămâni. Nu, odrasla dumitale n-a venit. Dar ţi-a bâzâit acasă că are nevoie de meditaţii, că la şcoală nu face nimic şi prin urmare o să ia notă mică la bac.

Vezi, de-aia nu-mi mai pasă de progresul odraslei dumitale. Pentru că nu-s apostol şi nici dascăl – indiferent cum m-ar numi ăştia la teve. Îs profă, am un job ca şi tine. Cu osebirea că rezultatul muncii mele depinde prea puţin de strădania mea. Oricât m-aş strădui eu, rezultatul muncii mele depinde până la urmă de strădania odraslei dumitale. Şi-i deznădăjduitor, a mia oară, să-ţi dai seama că le-ai dat tot ce le puteai da, iar ei tot n-au învăţat nimic. Te străduieşti să-i faci să prindă ceva în clasă, că doar cu asta rămân.

Să ne-nţelegem, părinte preocupat: treaba mea e să-i predau odraslei dumitale, cât pot eu de bine. Şi o fac. Însă progresul odraslei dumitale e fix treaba odraslei dumitale, că-i suficient de mare ca să conştientizeze lucrul ăsta, şi a dumitale personal, care trebuie s-o controlezi. Dar n-ai venit niciodată la şcoală să-ntrebi profii de vorbă – preferi să-ţi crezi odrasla pe cuvânt, e mai comod. E comod ca vina să fie a profesorului. Pentru că dacă ar fi vina odraslei ar însemna să te pui în discuţie pe tine ca părinte. Or tu i-ai cumpărat tot ce-avea nevoie, inclusiv meditaţii! Deci n-ai ce-ţi reproşa. Nu?

____________________________

PS 1: Când am simţit că nu-mi mai pasă suficient de nişte copii cărora nu le pasă de ei înşişi (că părinţii oricum n-au dat niciodată semne că le-ar păsa de educaţia copiilor), eu am plecat. Deşi aia e meseria mea şi-mi plăcea.

PS 2: Toate cele de mai sus sunt adevărate. Disparate, dar adevărate. Şi mai ales trăite. De mine pe pielea mea.

English follow
Într-o zi, un înţelept din India puse următoarea întrebare discipolilor săi:
-De ce ţipă oamenii, când sunt supăraţi?
-Ţipăm deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
-Dar de ce să ţipi, atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine? întreabă din nou înţeleptul.
-Păi, ţipăm ca să fim siguri că celălalt ne aude, încearcă un alt discipol.
Maestrul întreabă din nou:
-Totuşi, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă?
Niciunul dintre răspunsurile primite nu-l mulţumi pe înţelept.
Atunci el îi lămuri:
-Ştiţi de ce ţipăm unul la altul, când suntem supăraţi?
Adevărul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanţează foarte mult.
Pentru a acoperi această distanţă, ei trebuie să strige, ca să se poată auzi unul pe celălalt.
Cu cât sunt mai supăraţi, cu atât mai tare trebuie să strige, din cauza distanţei şi mai mari.
Pe de altă parte, ce se petrece atunci când două fiinţe sunt îndrăgostite?
Ele nu ţipă deloc.
Vorbesc încetişor, suav.
De ce?
Fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate. Distanţa dintre ele este foarte mică.
Uneori, inimile lor sunt atât de aproape, că nici nu mai vorbesc, doar şoptesc, murmură.
Iar atunci, când iubirea e şi mai intensă, nu mai e nevoie nici măcar să şoptească, ajunge doar să se privească şi inimile lor se înteleg.
Asta se petrece atunci, când două fiinţe se iubesc, au inimile apropiate.
În final, înţeleptul concluziona, zicând:
- Când discutaţi, nu lăsaţi ca inimile voastre să se separe una de cealaltă. Nu rostiţi cuvinte care să vă îndepărteze şi mai mult, căci va veni o zi în care distanţa va fi atât de mare, încât inimile voastre nu vor mai găsi drumul de întoarcere.

English versionOne day, a sage from India put the question to his disciples:
- Why people scream when they are upset?
- Because we lose our composure, we were screaming, said one of them.
- But why to yell when the other person is right beside you? sage asks again.
- Well, we screaming to make sure that we hear each other, try another disciple.
Teacher asks again:
- However, could not speak more slowly, in a low voice?
None of the answers do not satisfy the wise.
Then he explains:
- Do you know why we screaming at each other when we are angry?
The truth is that when two people argue, their hearts distances greatly.
To cover this distance, they have to shout, to be able to hear each other.
The more angry, the hardest to cry, because of higher distance.
On the other hand, what happens when two people are in love?
They do not scream at all.
They speak softly, softly.
Why?
Because their hearts are very close. The distance between them is very small.
Sometimes, their hearts are so close that not even talking, just whispered, murmured.
And then, when love is even more intense, there’s no need to even whisper, only get to watch and their hearts understand.
This is what happens then, when two people love each other, their hearts understand together.
Finally, the wise conclusion, saying:
- When you talk, do not let your hearts be separate from one another. Do not say words that you further away, because there will come a day when the distance is so great that your hearts will not find their way back.

English follow
Fa-ti timp….Traian Dorz
In trecerea grabita prin lume catre veci,
Fa-ti timp, macar o clipa, sa vezi pe unde treci!
Fa-ti timp sa vezi durerea si lacrima arzind
Fa-ti timp sa poti, cu mila, sa te alini oricind!
Fa-ti timp pentru-adevaruri si adincimi de vis,
Fa-ti timp pentru prieteni, cu sufletul deschis!
Fa-ti timp sa vezi padurea, s-asculti linga izvor,
Fa-ti timp s-asculti ce spune o floare, un cocor!
Fa-ti timp, pe-un munte seara, stind singur sa te rogi,
Fa-ti timp, frumoase amintiri, de unul sa invoci!
Fa-ti timp sa stai cu mama, cu tata tau – batrini….
Fa-ti timp de-o vorba buna, de-o coaja pentru ciini….
In trecerea grabita prin lume catre veci,
Fa-ti timp macar o clipa sa vezi pe unde treci!
Fa-ti timp sa gusti frumosul din tot ce e curat,
Fa-ti timp, ca esti de multe mistere-nconjurat!
Fa-ti timp cu orice taina sau adevar sa stai,
Fa-ti timp, caci toate-acestea au inima, au grai!
Fa-ti timp s-asculti la toate, din toate sa inveti,
Fa-ti timp sa dai vietii adevaratul sens!
Fa-ti timp, ACUM!
Sa stii: zadarnic ai sa plingi,
Comoara risipita a a vietii, n-o mai stringi!

Autor: Traian Dorz(din vol. „Cântarea Anilor”)

English version
Take time …. Traian Dorz
The hasty passage through the world forever
Take time, even for a moment, to see where you go!
Take time to see the pain and burning tears
Take time to you, with compassion, bringing the caress to you anytime!
Take time to truths and dream-deep,
Take time for friends, with open heart!
Take time to see the forest, to listen next spring
Take time to listen what say a flower, a crane!
Take time on a mountain at night, sitting alone to pray,
Take time, beautiful memories, one to invoke!
Take time to stay with mother, your father – old ….
Take it for a good word, a bread crust for a dog ….
The hasty passage through the world forever
Take time even for a moment to see where you go!
Take time to taste the beauty of everything is clean,
Take time, many mysteries, you’re surrounded!
Take time to really any mystery, to sit,
Take time, for all-they have hearts were speechless!
Take time to listen to everything, all to learn,
Take time to give the true meaning of life!
Take time NOW!
You know: you will cry in vain,
Wasted the treasure of life in a more collect!